Memoirs …

Postul asta trebuia sa fie despre cum imi construiesc eu zi de zi amintiri noi, despre cum imi sunt pretioase, cum le colectionez si cum le pun la pastrat sfant in inima mea de parca m-as pregati cumva sa plec in lumi indepartate unde sa nu imi mai fac altele noi niciodata. Dar am hotarat sa nu mai scriu despre asta pentru ca stau si ma intreb pentru ce trudesc atat de mult sa le construiesc, cand sunt atatea pe care le-am dat deja uitarii.

Cu tot cu memoria-mi scurta, un lucru ciudat se intampla intrucat ma regasesc adesea invadata complet pe neasteptate de amintiri de acum ani buni. Unele sunt amintiri frumoase, din copilarie, care ma iau prin surprindere, altele sunt trairi intense de tristete sau de durere adanca. Imi pierd rasuflarea adesea realizand puterea pe care o au asupra-mi aceste flashbackuri. Nu pot sa ma gandesc decat ca revenirea lor brusca are un sens, iar sensul pe care mi-as dori sa il aiba este acela ca amintirile mele incarcate de intelesuri nu vor sa fie date uitarii.

Chiar daca timpul meu pe acest Pamant nu a fost presarat intotdeauna de momente pozitive sau nici macar constructive, m-am hotarat sa fac toate eforturile pentru a mi le readuce aminte, pentru ca ele ma definesc si fac parte din ceea ce sunt eu astazi. Nu, nu ma apuc sa imi scriu memoriile! Si nu stiu daca o intoarcere la ce a fost imi va face bine sau rau. Eu vreau doar sa reiau firul epic al unor intamplari din viata mea si sa ma asigur ca ele raman cumva consemnate, pentru a nu le uita definitiv, pentru a nu le ingropa semnificatia in constiinta-mi suprapopulata de sentimente si trairi. Iar daca din intamplare, pe parcurs, voi gasi un raspuns la intrebari precum cine sunt? si ce caut?pe asta lume, va fi cu atat mai edificatoare experienta.   

I’m lost…

“Nu mai stiu de un timp bun cine sunt. Ma ratacesc in ganduri si in lumea asta pe care nu o cunosc si nu o inteleg. In camere totul se transforma in jurul meu, devenind hilar si contorsionat. Ganduri si idei ce ieri aveau un sens isi pierd azi conturul si culoarea, rosul peretilor se amesteca circular cu umbrele negre de fum.  Si eu, oricine as fi, ma stiu si ma definesc in raport cu tot ce ma sufoca si  imi taie aripile. 

Cand se sting luminile peste tot si peste toate as vrea sa ma prefac intr-un gand de noapte si sa zbor in luna. Sa fiu un gand care sa se intrebe ce-ar fi fost daca… Un gand care nu stie cine e si ce cauta, nu stie ca e gand, nu stie ca e trecator si nu ii stie pe cei ce nu il vor intelege vreodata.

Si cum stau asa pierduta, ca un gand in luna, agatata undeva in afara timpului, contempland universul pe dinafara lui, as vrea sa ma prefac in doua lacrimi de-ale tale si sa ma scurg in sens invers. De pe obrajii tai sa urc inspre a ma contopi in ochii tai mari si a respira in lumina lor. Eu sa exist in tine ca doua lacrimi. Si din lacrimi resorbite tu sa ma transformi la loc in gandul tau de seara, sa imi dai aripi sa zbor inapoi in luna mea pustie unde sa nu ma mai stie nimeni.”

 

 

I don’t believe you..

Remember when it rained…

“Era teama de noaptea gandurilor tale si era fiorul a ceea ce era deasupra noastra. Ploua peste case si peste dragoste si peste viori, si in vuietul tardiv al vantului nu va mai auzeam nici pe tine nici pe El. Ascultam cum cantau norii peste care am aruncat sageti de nestiinta si tumult si numaram in cadere strop cu strop lacrimile cerului in pervaz. Ma temeam ca nu m-ai inteles si totul in jur era neintelegere si apasare. Cum nici eu nu l-am inteles pe El in ziua in care mi-a dat de stire ca sunt singura aici pe Pamantul asta blestemat asteptandu-L, cerandu-I un semn, nici El nu m-a inteles, din imensul puterilor sale dezlantuind  furtuna si teama sufletului meu. Ce ultim semn de intrebare ti-ai ales de bun ramas? Ce ultim refren de haos si gri ai luat cu tine in eter, lasand in cuprinderea zilelor mele pamantesti restul intrebarilor si cantecelor? Privind cumva de deasupra stelelor aprinse in calea pasilor mei rataciti, si El imi asteapta raspunsurile. Ma tem iubire ca nu am stiut niciodata ce exista cu adevarat in afara mea, poate adesea nici inlauntrului meu nu i-am deslusit taina. Ma intreb si ma framant in mii de feluri ceas de ceas. Nu am raspunsuri la amurg si nici in bataia zorilor de zi la intrebarile tale, asa cum nici Lui nu m-as incumeta sa ii raspund prea curand. Nu le-am cautat, iar pe El nu L-am stiut niciodata cu adevarat. Nu ai vrea tu sa mai stai aici langa umbra mea, sa-i tii de urat? Eu plec o clipa. Am zarit o altfel de stea…Nu iti fie teama.” 

Change of seasons…

“Rainy days October, chage of seasons would have found me in your arms. It’s just us at the window and the pouring rain hitting the ground beneath the world. I see it now. It’s you and me love, counting the hours until the first snow comes and takes all my cares away. And away with them go the tears I’ve lost. Autumn surrenders to the dancing stars, as the ice cold winter joins our city. Lights and camera run over this hostile sinfull place to be in. Let us again escape from here. Just rest assured in my arms love. I feel you here tough you’re still far. No matter the distance and the time you were always here, as was I closer than the shadow in your thoughts. For a second, it was you love in my arms and it was you so gently playing with my hair. It was just a dream and ever since then I wished for the snow to take me away and bring me back never again. Opening my eyes was only for seeking the trace of your footsteps in the glowing dark above the streets. Opening my eyes was never more difficult, as I know the snow will soon blind me and cover the road you last walked on, making it so impossible love for me to find you again. Let the seasons change love, and let me go.”

In amurgul tau…

 

“De la fereastra mea gri de sus vad zilnic o strada aglomerata. Vad un suvoi de oameni ce curge mai rapid decat ploaia. Sunt doar furnici ratacite imi spun. Furnici cu scopuri si idealuri, cu vise neimplinite si frustrari acumulate. Ele au intalnirile lor importante trecute in agende intre liniile rosii ce marcheaza orele fixe. Ele sfideaza ploaia si traficul, ele sfideaza timpul si spatiul, ele reneaga realul, se sustrag din cotidian si cred in menirea lor de furnica, dau neincetat din aripi ca sa ajunga acum acolo si nu mai tarziu in alta parte.

Oamenii astia eu ii vad de sus. Oamenii sau furnicile. Nici eu nu mai stiu ce sunt cu totii. Sunt niste puncte. Uneori imi apare un punct. Alteori vad puncte de suspensie, depinde la ce ora ma uit eu pe fereastra mea gri. Uneori te vedeam si pe tine. Tot ca pe un punct. Eu eram locul si ora ta fixa. Eu eram dincolo de ploaia rece si de sirurile de masini din trafic. Eram undeva deasupra orasului poluat si negru. Aveam norul meu si oaza mea. Se ajungea la mine oarecumva prin eter asa imi spuneai mereu. Mai stii ce repede. Dar cu toate astea mie imi trebuia o concentrare anume sa te gasesc. Eram cand om cand furnica pe nor. Erai cand un punct cand trei puncte pe strada. Azi veneai si ieri plecai. Maine te astept si saptamana trecuta nu ai venit. Azi sunt om. Erai trei puncte si tu saptamana aceea. Dar ce spun eu aici ? Suntem cu totii furnici. Murim intr-o zbatere agonica. E de ajuns o picatura de ploaie pentru a ne pierde prin asfalt. Si pentru a ne pierde din vedere omul de la fereastra gri. Care poate ne asteapta. Sau poate ne uita. Ne-a si uitat in secunda noastra de furnici disparute in amurg si ape reci.

Sa ne complacem in conditia noastra de punct de suspensie, sau sa ne eliberam de toate preconceptiile altora si nu ale noastre? Hai sa ne insusim ploaia. Si vom putea odata cu ploaia asta din amurg sa uitam de tot. Sa o absorbim, sa crestem din ea  si sa crestem…macar in punct si virgula. Sa fugim in ape si in nori.”  

Unchained melody (din dragoste pentru toamna)

fell in love :)

cold day…hot song ;)

Like there’s no tomorrow

“M-am trezit astazi ca sa aflu ca nimic nu mai e la fel in jurul meu. Stau si ma intreb…ce ar fi daca maine as afla ca Eu sunt de fapt o cu totul alta persoana. O persoana pe care nu mi-am imaginat-o. Pe care nu am cunoscut-o asa cum este ea de fapt. Si pe care ar fi posibil sa o urasc cu toata fiinta mea. De multe ori imi spun ca nu sunt ce par a fi. Si ca ceilalti ma cunosc si ma percep in cu totul alt mod decat sunt eu de fapt…inauntrul meu. Nu stiu daca maine ar fi momentul sa incep sa arat adevarata mea fire, sau momentul sa accept ca sunt de fapt asa cum ma descriu Ei.          De maine nu am motive sa lupt pentru  a ma cunoaste toti. De maine vreau sa ma cunosc Eu pe Mine. Dar daca nu ar mai exista Maine? “